Dirty pop

Am auzit de atâtea ori că e o copie proastă a lui Michael Jackson, un gay in the closet - ca şi cum asta ar avea vreo legătură cu orice!- sau o marionetă showbiz bine unsă (na, că tot în metafore lubrifiate o ţin!), încât ar fi trebuit să deghizez albumul “Justified” sub coperta unuia cu Judas Priest şi să nu recunosc, nici măcar sub tortură, că îmi place de nu mai pot de el.

Justin Timberlake are două dezavantaje: vine de la Tip-Top-Minitopul americănesc (The Mickey Mouse Show) şi-a trecut prin nenorocirea aia de N’Sync. Să nu observi că a depăşit elegantissim fazele cu pricina e ca şi cum ai spune că Linkin Park chiar cântă rock.

Puştiul, dacă ţineţi cu tot dinadinsul, e visul american in a nutshell. E pretutindeni, e totalmente adictiv, cântă, dansează şi zâmbeşte de-ţi vine să-l iei acasă. Girls wanna fuck him, guys wanna be him. Sunt şi gagii, pun pariu, care l-ar fute o săptămână încheiată şi care, de-ar putea, i-ar face copii.

Anyway, cred că tocmai pentru că are un asemenea succes şi pentru că, da!, în cazul în care o ţine în halul ăsta va fi un al doilea Michael Jackson, stârneşte antipatii atât de feroce.

And your point is…?

Ceea ce ratează acriţii de profesie e tocmai muzica: ştiu că albumele nu stau cap-coadă foarte bine în picioare, dar ce single-uri au putut produce! Cine pretinde că n-a ţinut ritmul, măcar o dată, când a auzit ”Rock your body” sau “Like I love you” (se) minte.

Şi nu mă interesează nici cât negru sub unghie că e promovat violent-americăneşte: ce nu pricep “specialiştii” noştri în PR (ăia care nu ştiu când se scrie “miniştri” şi când “miniştrii”) e că, deşi americanu’ poa’ să-ţi bage pă gât orice mizerie, cum mi-a zis o semianalfabetă cu ifose, americanu’ preferă să-ţi vândă măcar un strop de conţinut, acolo.

O foarte scurtă observaţie: nici democraţie n-aveau până pe la 1700 şi ceva, ceea ce nu i-a oprit să o exporte, câteodată cu rezultate notabile.

În ceea ce mă priveşte, cocktailul de Stevie Wonder, M.Jackson şi Prince pe care îl vinde, impecabil ambalat, băieţică ăsta din Tennessee e cel mai decent pop act din 2000 încoace.

“Furturile”

Cât despre înjurăturile pe care şi le ia din cauză că i-ar imita pe mai sus-numiţii, ce pot zice? Mă tot duce gândul la vorba unui vechi prieten: nimic nou de la Bach încoace.

Tot aşa fac ăia care strâmbă din nas că Mika “fură” de la Freddie Mercury.

For fuck’s sake, “fură” din cauză că îl ţin coaiele şi din cauză că îi iese. Ce n-aş mai da să-l aud cântând ca Freddie pe unul dintre franţferdinanzii cvasiidentici care-mi sunt livraţi drept “the bestest thing since hot water”!

Cum stimabilii în cauză sunt atât de preocupaţi să-şi vâre cozi de mătură în cur, îmi permit să-i întrerup pentru doar câteva minute: Timberlake chiar ştie să cânte. Obişnuiţi-vă cu ideea.