La modă

( Foals, Antidotes, Transgressive, 2008 )

Regina Elisabeta a Marii Britanii îi îndrăgeşte. Nu chiar ca pe câinii ăia (corgi?) care i se tot încovrigă printre picioare, dar orişicât… If anything, Foals mi-au îmbogăţit vocabularul, căci până la ei habar n-aveam cum se spune “mânji” pe englezeşte.

Decada asta, termina-s-ar odată!, abundă în trupe cu nume care mai de care mai caraghioase. Oxfordienii noştri au măcar o urmă, sanitară, de autoironie – adicătelea îşi ştiu lungul nasului şi nu se recomandă, nărod-gallagherian, drept cea mai bună trupă din lume.

Pentru un asemenea statut (o tâmpenie ouată, anyhow - my best band in the world e cea mai cea cretinătate pentru altcineva) trebuie să munceşti, neică!

myspace.com/foals = warning shot

Aşa că începi, ca mai toată lumea, săpând tranşee prin world wide web. “This is a/warning shot” (“Electric Bloom”) e primul lucru pe care-l auzi, iar avertismenul e binevenit. Cică ar fi “snotty art school dropouts hungry for the dollar”, care sună ca “whatevahr”. Dolari cred c-au început să facă. Cum sună, totuşi?

Păi, dacă tot deterăm peste “Electric Bloom”, să zicem că nu prea convinge – vocea e afectată şi făr’ de coi, iar eternul cinel “indie”, de găsit la încă vreo 764.293.098 de trupe mă face să-mi fie dor de raveri. Erau mai oneşti, iar pastilele lor justificau cât de cât excesul de ”tuncţi! tuncţi! tuncţi!”.

Bine, măcar, că nu tot albumul e aşa – “The French Open” face în deschidere o piruetă de filarmonică (tromboane, trompeţici), o coteşte apoi într-un reggae-flavoured neopunk şi se stabileşte ferm în pop. Funcţionează fără greş, în ciuda textului în frangleză, cu totul de neînţeles.

copy/paste

Reţeta e, math-rockisheşte, duplicată pe tot parcursul albumului. Dacă-l asculţi pentru prima dată pe drum, nu prea poţi spune which song is which. Şi dacă vi se pare că Foals seamănă cu Battles, e deoarece chiar seamănă, fără să aibă însă răbdarea şi experienţa americanilor.

Am pomenit de eticheta math rock. Simt nevoia să adaug că minimalismele repetative supără mai puţin decât m-aş fi aşteptat şi că “disappear”, silabisit maniacal în “Olympic Airways”, are rostul dumisale: înşurubează foarte bine piesa.

Singurele excursii mai lungi de cinci minute: “Big big love” şi “Red Socks Pugie”, lăudabile: mai meditative, mai introvertite decât restul, chit că potenţialul de ţopăială rămâne intact.

“Ballons” vine să întărească hype-ul internautic provocat de “Cassius” (“it’s over/you’re second best/second best/second best”) ori de “Mathletics” şi să-i fure pe adolescenţii de-acum pentru un al doilea, mai bun, album. Se prea poate să le iasă. Nici ăsta nu e chiar de lepădat.