Menschen am Sonntag

Au trecut exact 80 de ani de cand s-a facut filmul asta – nu numai ca nu s-a fumat, dar imi pare mai bine infipt in contemporaneitate decat toate ultimatumurile lui Bourne.

Aproape ca mi-e teama sa scriu despre el: cine stie pe mainile cui mai incape!

In mainile cui trebuie, niste flirturi oarecare nasc zambete, compasiune, melancolie.

Facute grijuliu sandvis intre feliile fals(?)-documentare, micile nefericiri din marele oras au un gust plin. Intotdeauna o sa mai vrei o bucata.

Cea peste care am dat pe youtube nici nu e cea mai suculenta.

Dar minunati-va si voi la minutul 4.10: o suprapunere imagine/sunet care, pentru mine, e parte a rostului nemtilor pe lume.

Ca sa nu vorbesc despre cat de precis scartaie o vioara atunci cand se deschide usa dulapului.

Sau despre crescendo-ul din vocea cantaretei, inainte ca apa sa picure ultimul pic. Sa-l dam naibii putintel pe secolul 21, n-a inventat pana acum decat forma cea mai urata de terorism islamic. Un film, deci, pentru cei cu un strop de rabdare.

P.S.: cine mai vine pe 12 iunie la Kraftwerk? Alti nemti incapatanati si chitibusari!