Toate zilele sunt nopţi

the-xx

(The xx, xx, Beggars Xl, 2009)

Bietele zile „sunt nopţi până când te văd, iar nopţile strălucesc ca zilele când te visez”. The corniest thing ever, o să spuneţi, şi n-aţi greşi cu mult. Bear with me, I actually have a point. The corniest thing ever e altul: „dacă aş amaneta un gram din iubirea mea pentru tine ţi-aş cumpăra lumea întreagă şi încă ceva”.

Copila de clasa a noua din caietul căreia am furat panseurile de mai sus o fi simţind un fior. Nu vă grăbiţi s-o luaţi peste picior: aţi fost exact aşa şi voi şi ceva a făcut-o să continue, dezarmant şi ingenuu: „scrie fain acest creion, deşi dacă apăs pe el trebuie să am mare grijă”.

Lumea râde invariabil când îi aduc la cunoştinţă descoperirile fetei cu pricina, dar nu ştiu cum se face că acele răspunsuri de oracol şcolar la întrebarea „ce e iubirea?” se leagă în mintea mea de unul dintre cele mai frumoase debuturi de anul ăsta.

Ce e aia xx şi dacă părinţii lui ştie

Nu e XXX, asta e sigur, după cum am avut ocazia să explic cuiva. Nu-mi dă prin cap de ce îi cheamă astfel. Nici nu mă interesează că trec drept trupă „post-dubstep”. Iar faptul că e vorba de puştani abia trecuţi de 20 de ani mi se pare şi el accidental, chit că o oareşcare importanţă are.

Sunt oameni care au remarcat că muzica lor are un puternic parfum londonez. Sunt de acord: îţi dai seama numai din intro-ul sacadat, sigur pe sine, ferm, dar elegant (dum-dum-tchak şi-apoi câteva vocale – nimic mai mult – lungite galeş).

E o muzică făcută din bucăţi mici, şlefuite îndelung. Iar întregul te ia teribil de plăcut prin surprindere, taman ca Londra. Mai exact: beat-uri potolite, urme de R&B pe ici şi colo, percuţie mecanică (însă nu monotonă), chitări pisicoase. Părţile sunt familiare, întregul e excepţional.

Şi vocile!

11 cântece pe tipicul ăsta ar putea părea o plictiseală – e mai degrabă vorba de omogenitate. Cam ca atunci când ţi se scurge mierea de pe tartine pe toate degetele: plăcut. 

Piesele zic, aparent,  despre cum e când stai acasă cu cineva drag: „Watch things on VCRs/with me and talk about big love/I think we’re superstars/You say you think we are the best thing” (VCR).

Sau despre mici drame: „Please don’t say we’re done when I’m not finished/’Cause I could give so much more/Make you feel like never before/Welcome, they said, welcome to the floor” (Heart skipped a beat).

Ori, poate, despre sex: „Maybe I had said/Something that was wrong/Can I make it better/With the lights turned on?” (Shelter, preferata mea).

Ce leagă albumul e însă aerul echivoc, difuz, al aproape fiecărui cântec. Ajută, fireşte, faptul că doi oameni (o ea şi un el) par să dialogheze în contradictoriu pe parcursul tuturor celor 38 de minute de album.

Nu sunt cele mai interesante voci pe care le-aţi auzit, dar sunt printre cele mai potrivite. Mie îmi lasă impresia că nu articulează nimic greşit, că susură, se îneacă, răsuflă şi se suprapun de fiecare dată exact acolo unde trebuie. Studiu de caz: Basic Space, în partea a doua a albumului.

The hype

Veţi fi auzit, poate, din alte surse, că xx sunt surpriza anului. Habar n-am, dar chiar n-are importanţă: they’re just a band, vorba cuiva.

M-aş bucura să nu sufere de sindromul primului album (Air, care ies anul ăsta cu ceva nou, nu par să fi depăşit vreodată „Moon Safari”).

Iarăşi, prea puţin importă – ce avem aici e la fel de intens şi la fel de sincer ca gândul unei puştoaice de 15 ani fără simţul ridicolului: toate zilele sunt nopţi pâncă când te văd, iar nopţile strălucesc ca zilele când te visez.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: