Singuri pe lume (I)

nineties

OK, cred că ştiu care sunt cele mai subestimate trupe din anii ’90.

„Clasamentul” ăsta e profund subiectiv, veţi găsi – poate – că am trecut prea repede peste unii şi că îmi plac prea mult alţii. Daţi-mi peste degete! Primele cinci poziţii:

10. Space

Nouăzeciştii au dat zdravăn şi salutar în chitări. Generaţia X se maturizase, iar neliniştile ei erau de găsit în mainstream. Când am întrebat-o pe profa de engleză ce e aia grunge mi-a răspuns: „mizerie, dar poate să însemne şi a-i tuna şi a-i fulgera”.

Ei bine, ăstora de la Space nu le tuna şi nu le fulgera. Erau ironici şi jucăuşi, muzica avea forţă pop împrumutată din anii ’60, iar vocalistul o scotea din ţâţâni pe Shirley Manson de la Garbage (nu mă întrebaţi de ce consider asta o calitate).

Un singur „hit”, Neighbourhood, şi două albume medii spre bunicele – Spiders şi Tin Planet. Revenirea din 2004 n-a mai interesat pe nimeni.

9. Elastica

Britpop-ul era o chestie destul de macho, aşa că i-au prins bine câteva perechi de palme şi-un „Cine te crezi, bre musiu?” – ruptura dintre vocalista Justine Frischmann şi Damon Albarn a dus la unul dintre cele mai sănătoase albume Blur, 13.

Primul album Elastica (a mai fost unul singur, în 2000) era însă diferit faţă de britpop şi prin altceva:  suna punk – Blondie şi Wire sunt influenţele cel mai des aduse în discuţie. Iar includerea unui cântec pe coloana sonoră a  cultissimului Trainspotting părea să fi propulsat trupa foarte sus. N-a fost să fie.

 8. Stereo MCs

Dacă Vanilla Ice a putut trece drept rapper, de ce să nu poată un alb care chiar ştie să cânte? Toată lumea ştie Connected (Aaaaaa-iiii-aa-i-aaaa-iiii), dar mai toată lumea pare să se fi oprit acolo.

Şi e mare păcat, pentru că precedentul lor album era cel puţin la fel de bun şi pentru că oamenii continuă să cânte la fel de frumos: energie cu ghiotura, pozitivism câteodată inexplicabil, live sună chiar mai bine decât înregistraţi.

I-am şi văzut live, la Fabrica. Erau în sală doar vreo 50 de oameni – a fost cel mai trist concert din viaţa mea, şi nu din cauza trupei. Ea suna cam aşa:

 7. Supergrass

S-ar putea să strâmbaţi din nas, dar mie chiar mi se pare că trupa asta a fost/e încă subestimată rău. Locul lor ar fi fost chiar în coasta Blur şi cu siguranţă peste Oasis. Nu s-ar putea plânge că n-au avut olecuţă de succes, măcar în Marea Britanie. 

Însă în afara Alright-ului de început şi în ciuda vânzărilor constant bunicele, nimic semnificativ. Poate doar Moving, spre sfârşitul anilor ’90, să fi fost difuzată cât merita. Oricum, muzica lor e cu mult peste cea a câtorva dintre trupele cu firmă ale decadei.

Clipul pentru Mary e la adresa asta. De pe youtube l-au scos şi e mare păcat, pentru că e unul dintre cele mai bune ever. Premiu de consolare, ceva din 2005:

6. Super Furry Animals

Trupă-cult, dar cam atât. Cu excepţia lui Juxtaposed with U, nu ştiu dacă cineva i-a cântat în heavy rotation. Cred că nu există stil în care să nu-şi fi băgat puţin nasul.

Duc, între altele, foarte departe atitudinea ireverenţioasă a nenilor de la Space şi nu se feresc de politicale, dacă simt nevoia. Foarte prolifici şi foarte constanţi at the same time.

Greu de digerat, mai ales atunci când cântă în velşă (aşa i-o spune limbii?). Dark days/light years e unul dintre cele mai bune albume de anul ăsta. Iar Slow life, din 2003, e o capodoperă:

Anunțuri

14 răspunsuri to “Singuri pe lume (I)”

  1. alexandru mircea Says:

    supergrass au fost excelenti chiar si daca nu se compara cu oasis, nu vad rostul comparatiei. de la ierbosi mie mi-a placut mult si aia cu „pumpin’ on your stereo” si aia cu videoclipul in care ei se dau pe bicle 😛

  2. stere0 Says:

    Îi compar cu Oasis pentru că frăţiorii Gallagher erau mult mai populari pe atunci. Mă cert şi astăzi cu unii prieteni din cauză că Oasis îmi par Beatles for the nineties and not much else.

  3. alexandru mircea Says:

    ca sa completez cu alte cateva bunatatzuri underrated din anii 90: pulp (n-au miscat prea mult in mainstream dar au rupt cunoscatorii), primele doua albume the verve de care nu mai zice nimeni nimic, doves, the music (astia au fost cam prin 99-2000 sau pe-acolo).

  4. alexandru mircea Says:

    de acord cu punctul asta de vedere, daca ar fi sa facem regula de trei simpla pornind de la popularitatea lu’ oasis, atunci si supergrass ar fi meritat sa vanda barem cateva milioane bune de discuri.

  5. stere0 Says:

    N-aş zice că Pulp erau chiar subestimaţi – Disco 2000 se cânta la show-uri TV de tip Megastar. Iar la Verve sunt încă pe gard. Bună meşteşugărie, dar nu mi se pare c-ar sta foarte bine pe picioare. Doves, da!

  6. revista bravo Says:

    daca nu scrii la popcorn ne-ar placea sa scrii la noi, ai fi perfect!!!

  7. stere0 Says:

    Just how much does it pay?

  8. alex moldovan Says:

    Perfect de acord cu Supergrass. Nu erau o trupă MARE, dar aveau ceva foarte catchy – şi inteligent. Din păcate, mi-am dat seama de asta prea târziu…

  9. stere0 Says:

    Nu neapărat prea târziu, oamenii nu s-au oprit.

  10. pornell Says:

    cele mai subestimate trupe…. unde si in ce context mate? pt ca de exemplu, primul „stereo” it’s a classy matey… si elastica… sunt acolo sus in britpop… si asta nu pt ca una dintre ele a fost in suede….

  11. stere0 Says:

    @pornell: în contextul de la mine din cap. Am spus-o de la bun început, „clasamentul” ăsta e o jucărioară foarte subiectivă. Şi Stereo MCs şi Elastica au încă acel following absolut dedicat, dar – chit că a avut parte fiecare de momentul lui – mie tot mi se pare că n-au nimerit peste norocul (comercial, dacă vrei) al unora consideraţi mult mai zdraveni.

  12. pornell Says:

    IN SENSUL ACESTA POT SA TI DAU JDE MII DE TRUPE „UNDERRATED”. DAR DACA VB DE AI NOSTRI „RUMANI” PAREREA MEA(TOT SUBIECTIVA) CA AR FI TREBUIT SA EXISTE CEL PUTIN 2 BUCATI: THE PIXIES SI JESUS AND MARY CHAIN. GOD BLESS’EM!
    E DE SALUTAT INCERCAREA TA. DAR SINCER IMI PARE SUBTIRE. AM SA MA GANDESC LA UN TOP 20 SI O SA TI-L TRIMIT. KEEP UP THE GOOD MUSIC!!!

  13. pornell Says:

    SA NU UIT! AM VAZUT SUPER FURRY ANIMALS LIVE!!!!! PFUUUUUU…EXTATIC! MAJESTIC! GRUFF RHYS DEMENT ABSOLUT! TOT CONCERTUL A PRESTAT CU O CASCA DE COSMONAUT PE CAP. O SA TI DAU UN LINK SA VEZI CEVA POZE.

  14. stere0 Says:

    Evident că mă gândisem la ele (mai ales că Jesus and Mary Chain trăiesc o a doua viaţă în cam jumătate dintre trupele momentului), dar – subiectivismul! – mi se pare că ei fură mai băgaţi în seamă. Pentru SFA live te invidiez până la lună şi îndărăt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: