Aşteptiff: how I started this summer (I)

„Muie CFR!” scrie pe un zid de pe Calea clujeană a Dorobanţilor. Cam asta îi trece prin cap şi directorului de la TIFF, Tudor Giurgiu, despre care aflu că e în spital, cu apendicită, la capătul celor zece zile de festival. A zis-o pe unde a avut ocazia, la ceremonia de inaugurare, în presă şi în catalogul festivalului: „Sunt destul de pesimist asupra evoluţiei viitoare a festivalului. Nu sunt foarte convins că oraşul Cluj are nevoie de acest eveniment în egală măsură cum are nevoie de fotbal sau de apărarea altor cauze”.

În cazul în care nu e suficient de limpede, să traduc: stadionul la standarde UEFA e OK. (LATER EDIT: un amic mă trage de mânecă – stadionul lui „U” e din bani publici, nu cel al CFR-ului). OK sunt şi cauzele ecologiste precum Roşia Montană. Dar cu festivalul ce-aţi avut? De ce banii alocaţi de instituţiile locale au venit în buza festivităţii de începere? De ce sunt mai puţini decât cei alocaţi de Sibiu, dintr-un buget mai sărac, festivalului de teatru din oraş?

Despre roşmontagnarzii care ameninţau cu boicotarea TIFF-ului din cauză că printre sponsori se afla iniţial RGMC (Roşia Montană Gold Corporation) ce să zic? Mi-a plăcut să-i văd strânşi ciopor la „Altiplano”, unul dintre cele mai proaste filme din întreg festivalul. Am ieşit pe la jumătate, cu dorinţa de a fi fluierat pelteaua aia simandicoasă şi stângace.

Unul dintre regizori a citit înaintea proiecţiei fragmente dintr-un eseu al lui Ben Okri: devin suspicios când cineva caută proptele faimoase înainte de a-i fi lăsat pe oameni să vadă şi să judece. Prolectultiştii ar fi fost mândri – un portret al indigenului omorât de mercurul omului alb e azvârlit „sfâşietor” într-un râu, drumul fatal al aceluiaşi indigen e străjuit de trâmbiţaşi în costum şi cu peruci groteşti, unui personaj i se înmânează o piatră şi i se spune: „ia-o, îţi va purta durerile”.

Accept multe de la un film, dar nu să mă ia de prost. Iar pe cei care mi-ar spune că problema e cât se poate de acută (şi este!) îi trimit să vadă „Dreamland”, un documentar onest – deşi supraîncărcat – despre cum exploatarea resurselor din Islanda a dus insula în faliment. E vineri, de la ora 20, la MŢR. Mai puţină ideologie şi mai multe fapte, că funcţionează mai bine.

Măgăoaia

TIFF-ul e imens: de la cele trei cinematografe ale începuturilor s-a lăţit până la Bonţida (proiecţie specială cu „Dracula”, n-am ajuns la ea), vreo 800 de invitaţi din străinătate, workshop-uri, educaTIFF – filme pentru copii, unele excelente – alternaTIFF (minifestival de muzică la Zorki) şi competiţie pentru artiştii locali. Purtători de badge-uri (miraculoasa bucată de carton trasă în ţiplă graţie căreia intri moca la filme şi la chefuri) sunt de găsit şi în ultima budă din oraş.

Comparaţia e şcolărească, dar începe să aducă a Metropolis.

Pentru mine, ăsta a fost evenimentul ediţiei. Deşi ştiam la ce să mă aştept, oraşul lui Lang m-a copleşit în sala plină-ochi de la Republica (vă implor, nu-l rebotezaţi „Cinema Florin Piersic!”), iar muzica lui Antonio Bras mi-a intrat fără probleme – Lang însuşi n-ar fi avut probleme cu ea, mi-a zis Nick după proiecţie. Are dreptate.

Fragmentele recuperate la Buenos Aires fac dreptate scenelor de la final (montajul din partea în care oraşul subteran al muncitorilor se inundă devine isteric de-a dreptul), iar amestecul de chitară rece şi Future Sound of London însoţeşte fără greşeală grozăviile din film. „De ce nu se mai fac astfel de filme?” se întreba cineva la ţigara de după.

Mă aşteptam la hăhăieli adolescentine la scenele din grădină sau la bucăţile care par filmate pe repede-nainte: ori a fost muzica prea tare, ori snobăreala prea multă: n-am auzit nimic of the sort. „Metropolis” rămâne una dintre cele mai puternice experienţe cinematografice din viaţa unui om. Proiectat pe ecran mare e şi mai ambiţios, şi mai profund, şi mai apăsător.

Rateuri

Spuneam că festivalul s-a lăţit de nu se poate. Am apucat să văd 34 de filme din 240 şi am o listă consistentă de recuperări necesare. Primul care a căzut a fost, din nefericire, chiar  invitatul cel mare, Wim Wenders. Nu ştiu când o să mai apuc să văd „Until the end of the world” în varianta „director’s cut”, de peste patru ore, dar măcar ştiu că e mai uşor de recuperat decât altele.

Am sacrificat până şi „Aurora” lui Puiu, gândindu-mă că intră el în Bucureşti anul ăsta, pentru sud-coreeanul „Café Noir”, pe care Chirilov l-a tămâiat cu orice ocazie: durează trei ore şi jumătate, e hipnotic-elitist şi am nevoie de alte trei ore şi jumătate de explicaţii. Nu pretind c-aş fi priceput mare lucru.

Au căzut ca popicele şi câteva filme din competiţie, pe care mi le-au înjurat cei care apucaseră să le vadă. Am mers pe mâna lor şi am ratat astfel „Graşii”, care a încasat premiul publicului, „Nimic personal” ori sârbescul „Oraşul diavolului”. Unele o să intre la MŢR, drept pentru care nu plâng în pumnişori prea tare. Topul personal vine într-o zi-două, o să încerc să-l rezolv într-o postare mai scurtă şi mai vioaie.

Anunțuri

6 răspunsuri to “Aşteptiff: how I started this summer (I)”

  1. Shortcut Says:

    bun, dom’le, bun. mai adaug că la Metropolis mi-a plăcut rău că Peter Eckstein Kovacs nu s-a îmbulzit cu invitaţii de pe toate drumurile şi că a stat cuminţel la coadă la bilet, plus rîndul 5 din faţă.

  2. Petrov Says:

    nu-l mai periati atata pe giurgiu in plm. ca bani s-au dat cati s-au promis. plus c-am auzit ca s-au comportat de cacat cu presa asteptand in schimb ca presa sa-i pupe-n pl.

  3. C Says:

    Din cate stiu eu, cinema Republica a fost deja redenumit in „Florin Piersic”. E drept ca nu stiu si daca e chiar oficial sau „in lucru”…

    Semnat: Cata_RB, de pe alte meleaguri online 🙂

  4. stere0 Says:

    Salut, Cătă! Ce ştiu eu e că ar fi propunerea lui Apostu şi că, după reparaţii, ar urma să-l boteze Florin Piersic. Sucks.

  5. rochii de ocazie Says:

    Am fost si eu voluntar la TIFF acum doi ani. Eram la Meeting Point, si tipa care era „in charge” ne-a facut zile amare 🙂 Cel putin am intrat gratis la filme.

  6. stere0 Says:

    Voluntarii TIFF-ului sunt de luat acasă. N-am văzut nicăieri oameni care să lucreze ca ei, fără să lase impresia că s-ar chinui sau că li s-a aplecat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: